Trenduri pentru tunsorile din 2010 (II)

17 12 2009

Anul 2010 aduce destule noutati in ceea ce priveste stilul coafurilor, motiv pentru care La Mignonne iti ofera cateva idei privind stilurile pe care poti sa le abordezi in 2010:

Pentru ocaziile speciale, parul mediu spre lung merita o aranjare atenta, eleganta si stralucitoare, care sa se inspire din modelul anilor ’40. Acest look a fost folosit de Christian Dior si este caracterizat prin onduleuri ferme si cararea pe lateral. Nu trebuie sa ai un anumit tip de par, aceasta coafura potrivindu-se tuturor tipurilor existente.

Odata cu lungimea parului creste si numarul modurilor in care poti sa-l aranjezi.

Pentru 2010 poti alege un stil asemanator anilor ’40 sau chiar ’70. Daca in cazul primului stil buclele trebuie sa fie ferme si stralucitoare, pentru stilul anilor ’70 ai nevoie de bucle line si naturale.

Alege stilul care se potriveste cu tipul parului tau in asa fel incat coafura sa reziste mai mult timp.

Nu ezita sa incerci ceva nou prin folosirea unuia dintre multele produse de styling de pe piata, singura conditie e sa le folosesti astfel incat sa obtii efectul maxim.

O alta tendinta pentru parul lung observata in prezentarile de moda pentru anul 2010 este parul lasat in mod natural pe umeri. Fie ca este drept, ondulat sau cret, parul poate fi aranjat foarte subtil cu conditia sa fie ingrijit, sanatos, cu reflexii atragatoare.





Secretele unui par sanatos

9 07 2009

Vara, mai mult decat in oricare alt sezon, parul tau are nevoie de maxima atentie. La Mignonne iti spune ce trebuie sa faci pentru a-ti pastra parul in cea mai buna forma chiar si in cele mai caniculare zile ale acestei veri:

  1. In primul rand, scurtarea varfurilor o data pe luna este obligatorie. Un tuns profesional nu numai ca asigura inlaturarea firelor despicate, dar mentine si vitalitatea parului.

  2. Hidratarea poate fi considerata regula numarul unu. Bea cat mai multa apa si mananca fructe proaspete pentru a conferi mai multa stralucire parului tau.

  3. Foloseste cat mai putine produse de styling: incarcarea parului cu spuma, ceara si fixativ il va face sa para tern si uleios. E mai la indemana sa-ti speli parul mai des folosind un sampon pentru utilizare frecventa.

  4. Inainte de folosirea placii de indreptat sau a ondulatorului, aplica din belsug un balsam de tip leave-in care va proteja firele de par de caldura excesiva.

  5. Chiar daca esti tentata sa pierzi noptile pe marginea piscinei, somnul de frumusete este necesar. Dormi cat poti de mult si incearca sa folosesti asternuturi din satin, in acest fel parul tau nu se va mai electriza si isi va pastra stralucirea pentru mai mult timp.

  6. O data pe saptamana, aplica o masca de par. Amesteca galbenus de ou, o banana pasata si cu un avocado bine copt si lasa sa actioneze pe parul ud timp de 10 minute.

  7. Evita accesoriile de par: elasticul, clama, bentitele si palariile – folosirea lor frecventa degradeaza firele de par in scurt timp. Poti face totusi unele exceptii la plaja, acolo unde o palarie cu boruri largi este binevenita, la piscina, unde e de preferat sa prinzi parul intr-o coada de cal sau la o ocazie speciala, atunci cand poti purta o agrafa deosebita.





Coafuri la minut

27 05 2009

Crezi ca nu iti ajung cele 24 de ore pentru a rezolva tot ceea ce ai de facut? Afla ca nu esti singura. In jungla urbana, intre munca, distractie si relaxare iti ramane foarte putin timp pentru tine. Si din pacate, de cele mai multe ori neglijezi chiar cel mai expresiv element al aspectului tau, parul. La Mignonne iti pune la dispozitie solutii rapide de coafat care te vor scoate din incurcatura:

1. Mai intai, umezeste putin parul si ofera-i volum cu ajutorul degetelor. Prinde-l apoi intr-o coada de cal, cat mai sus posibil. Extrage din coada cateva suvite de grosimi diferite si infasoara-le in jurul elasticului care tine coada, pentru a-l ascunde. Parul ramas in coada se roteste si el in jurul elasticului. La sfarsit, prinde varfurile suvitelor cu agrafe, cat mai aproape de cocul rezultat. Coafura astfel obtinuta merge aproape la orice ocazie, de la intalniri de afaceri pana la plimbari pe plaja.

2. Pune in palma spuma din belsug iar apoi aplica pe toata lungimea parului. Usuca-l apoi foarte putin, dupa care tapeaza-l cu peria, incepand de la radacina si pana la varfuri. Aranjeaza-l cu degetele sau cu un pieptene cu dinti rari. Vei obtine o coafura stabila, cu volum, pentru toata ziua.

3. Umezeste parul cu spuma si apoi tapeaza-l foarte putin. Cu grija, alege suvite din parti diferite si prinde-le la spate cu agrafe simple, negre. Repeta actiunea pana cand tot parul este prins la spate, avand un aspect putin dezordonat. Finiseaza acest look neglijent cu fixativ si pregateste-te pentru o seara in oras!

Daca ai un stil de viata dinamic, nu ai nevoie de coafuri elaborate ce se intretin cu greutate. Iti trebuie doar imaginatie, produse de styling si multe, multe agrafe.