Frumuseţea în Egiptul antic.

19 03 2009

În Antichitate, frumuseţea însemna, in primul rand, ritual. Egiptul era recunoscut pentru importanţa acordată îngrijirii, pentru cremele, fardurile si parfumurile din ingrediente naturale a caror retete au ajuns pana in zilele noastre.

Femeile acordau o atenţie deosebită atât îngrijirii trupului, cât şi machiajului. Egiptenii foloseau apa minerală pentru clătirea părului alături de măşti corporale şi faciale din argilă. Îşi exfoliau trupul cu nisip, apoi il hidratau cu ulei de măsline, pentru a păstra pielea catifelată şi tânără. Khol-ul negru se folosea din abundenţă, la fel şi fardurile verzi şi albastre pentru ochi. De asemenea, utilizau un mascara primitiv care era, de fapt, khol dizolvat.

Frumoasele Egiptului obişnuiau sa îşi prelungească machiajul ochilor spre tâmple, pentru a le da forma migdalei. Atât nobilii cât şi sclavii îşi pudrau faţa şi decolteul în culori solare, strălucitoare, cu diferite irizaţii. Îşi colorau adesea unghiile mâinilor şi picioarelor cu henna, care era folosită şi pentru a vopsi părul alb.

Parfumul era dat de uleiurile esenţiale de migdale. Săpunul era folosit la ei încă din anul 1500 Î.Hr. şi era alcatuit din ulei animal, vegetal şi sare. Arsurile şi micile rani erau tratate cu planta de aloe vera. Mai mult, detestau părul de pe corp şi de pe faţă, aşa că obişnuiau să se epileze total. În schimb, părul de cap, tratat cu grijă, era considerat o artă. Încă din acea perioadă, se purtau peruci şi extensii prinse cu grijă, atât de femei cât şi de către bărbaţi.

egyptian_queen_nefertiti

nefertiti-grid-small








%d bloggers like this: